PMP Satu Mare ,,Suntem pregătiţi să luptăm pentru schimbare!”- Comunicat de presă(21 noiembrie 2016)

calendar-grup

La aproape două săptămâni  de la începerea campaniei electorale, echipa PMP a străbătut jumătate din judeţul Satu Mare,  având întâlniri cu cetăţeni  din medii şi  comunităti diferite. Alegătorii sunt interesaţi de  prioritățile PMP şi de măsurile care vor duce la rezolvarea problemelor  grave privind  infrastructura,  educaţia, sau  administraţia publică. Spunem lucrurilor pe nume, în faţă, iar oamenii  ne caută şi ne  întreabă despre soluţiile noastre, cu mult curaj.

Avem un Program politic concis, cuprinzător, cu soluţii pentru una dintre cele mai grave probleme ale României, infrastructura. Românii ştiu că birocraţia, corupţia şi incompetenţa au făcut ca autostrăzile noastre sa aibă cele mai ridicate costuri din Europa. Pentru 2014-2020 Romania are alocate fonduri europene în valoare de 43 miliarde euro.  Trebuie să profităm de această oportunitate  şi sa cruţam fondurile bugetare care se vor aloca exclusiv  pentru cofinanţarea  proiectelor cu fonduri europene.

Partidul Mișcarea Populară susține aplicarea Legii Educației Naționale adoptată în  2011, o lege modernă care stopează  abuzurile sistemului și susține depolitizarea educației. Fraudarea examenelor naţionale, doctoratele plagiate şi ocuparea funcţiilor de conducere pe criterii politice  sunt un atentat la siguranţa naţională.  Vom susţine reintroducerea şi susţinerea invatamantului profesional(dual), capabil să ofere calificare tinerilor, astfel încât să beneficieze de  o salarizare mai buna la încadrarea în muncă. Vom susţine în Parlamentul României alocarea de fonduri pentru cercetare-inovare şi pentru funcţionarea optimă a unui sistem de învăţământ performant.

Vizăm instituirea unei administraţii publice eficiente, transparente  și incoruptibile. O administraţie depolitizată, echitabilă. fara birocraţie. Interconectarea bazelor de date pentru o verificare completă,  ar face posibil un răspuns complet şi direct la o solicitare, precum şi o singură deplasare  pentru contribuabilul român.

PMP Satu Mare se adresează tuturor sătmărenilor şi vine cu soluţii punctuale pentru problemele lor, vine cu candidaţi noi, oneşti şi  pregătiţi să lucreze în Parlamentul României pentru interesele comunităţii din care provin.  Suntem pregătiţi să luptăm pentru schimbare!

 

Ioan Opriş

Preşedinte PMP Satu Mare

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *