Comunicat 03.07.2013

laura-bota-miscarea-popularaLiderii naţionali ai Fundației “Mişcarea Populară” au venit azi, 3 iulie, la Satu Mare pentru a se întâlni cu simpatizanţii şi susţinătorii acestui demers politic. După întâlnirea cu simpatizanţii sătmăreni, conducerea fundaţiei a susţinut şi o conferinţă de presă, în incinta Hotelului “Melody” din Satu Mare.

La întâlnirea cu presa au participat preşedintele Fundaţiei “Mișcarea Populară”, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, Marian Preda, consilierii prezidenţiali: Cristian Diaconescu (fost ministru de Externe, respectiv ministru al Justiţiei), Daniel Funeriu (fost ministru al Educației), Sebastian Lăzăroiu (fost ministru al Muncii), avocatul Elenina Nicuţ, precum și prodecanul Facultății de Ştiințe Politice şi Administrative, din cadrul Universităţii “Petre Andrei” din Iaşi, Georgeta Condur.

Potrivit celor declarate de preşedintele Marian Preda, în judeţul Satu Mare fundaţia are un număr de 60 de membri iar în ultimele două săptămâni, în judeţul nostrum, s-au strâns peste 2.000 de semnături pentru înfiinţarea partidului. Cea de la Satu Mare este a 27-a filială a fundaţiei de la nivel national. Însă, acesta nu a dezvăluit numele celor care vor face parte din echipa de coordonare ale filialei sătmărene, spunând doar că au fost luate în discuţie mai multe nume. “În aproximativ o săptămână, sau cel mult zece zile vom comunica şi componenţa echipei de conducere a filialei sătmărene a fundaţiei. Până atunci vom avea o selecţie de CV-uri. În ceea ce priveşte aşteptările de la noua conducere, aceştia vor trebui să elaboreze o strategie care să soluţioneze problemele specific judeţului Satu Mare. E important să selectăm oameni de calitate”, a declarat Preda. La întâlnirea dinaintea conferinţei de presă au participat şi fostul deputat PDL, Ioan Holdiş, fosta preşedintă a organizaţiei municipale de femei a PDL, dr. Laura Bota dar şi fostul preşedinte al tinerilor democrat-liberali, Florin Gal.

În luarea de cuvânt Sebastian Lăzăroiu a declarat că “deşi UDMR-ul ocupă o poziţie importantă pe eşichierul politic local, în judeţul Satu Mare există un electorat consistent de centru dreapta. Am înţeles că PDL-ul s-a desfiinţat de facto iar PNL-ul e un club de afaceri”.

În ceea ce priveşte nemulţumirile semnalate de către cei prezenţi, Preda spune că acestea se referă în principal la: mediul de afaceri, creşterea taxelor şi impozitelor, probleme legate de agricultură, de lipsa de resurse umane tinere în agricultură, probleme legate de educaţie, sănătate, etc. “Vreau să vă spun că, noi nu am venit aici ca să trasăm sarcini, ci să ne prezentăm proiectele”, a declarat Marian Preda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *